Sambata
la ora 11.oo a avut loc vernisajul expozitiei semnata Gheorghe Mocanu.
Evenimentul a strans in spatiul Bibliotecii Municipale elita intelectualitatii
onestene. In cuvantul lor, vorbitorii au evocat personalitatea artistului
si contributia sa la formarea tinerelor talente. Cu aceasta ocazie a fost
lansata lucrarea “Calatorie in tara lui Cromo Imparat – lectii de desen
pentru
clasa intai”. Organizatorii evenimentului au dorit sa expuna iubitorilor
de frumos nu numai arta lui Gheorghe Mocanu ci si viata lui. Din acest
motiv, la loc de cinste in sala de expozitii a fost asezat sevaletul
artistului
alaturi de instrumentele folosite si paleta de culori. Tot in spatiul expozitiei,
vizitatorii au la dispozitie un stand cu material documentar ce cuprinde
pliante, brosuri si decupaje din presa, toate acestea despre viata si activitatea
artistului. Gheorghe
Mocanu s-a nascut la data de 31 martie 1938 in satul Valcele langa Targu
Ocna. A fost in anii 60 instructor la Casa de Cultura din Targu Ocna
unde a cunoscut si studiat traditia folclorica a zonei, element ce avea sa-l
inspire, mai tarziu, in activitatea sa artistica. In 1965 a absolvit cu media
9.67 Facultatea de Arte Plastice a Institutului Pedagogic Bucuresti. In 1966
a primit numirea de profesor la catedra de desen a Scolii nr. 5 din Onesti,
scoala care astazi ii poarta numele. Aici a infiintat Cercul de desen “Ion
Diaconescu”. In paralel a condus si clasa de grafica din Onesti a Scolii
Populare de Arta Bacau. Pe langa participarea
la numeroase expozitii de grup, pictorul Gheorghe Mocanu a avut 30 de expozitii
personale in Onesti, Bacau, Slanic-Moldova, Piatra Neamt,
Satu Mare, Bucuresti, Karlsrhue (Germania), Fontanellato (Italia) si Maclean
(Austria) unde a si fost distins cu premiul intai la sectiunea acuarela si
premiul doi la pictura in ulei. “Inteligenta
si sensibilitatea sa, taioase, se mulau pe un caracter ferm, deplin si transant.
Neiertator cu sine, insusi, era concesiv, cu cei din jurul sau,
pana la incomoditate. Sinceritatea sa nu era aproximativa si interesata.
Era un om facut dintr-o bucata de umanitate, pe care te puteai bizui, mai
ales la greu.” Il descrie poetul Petre Ghelmez.